Valorile înalte, busola ta interioară
Există în noi o direcție tăcută, dar constantă. O ordine invizibilă care ne ghidează alegerile, ne conturează relațiile, ne motivează acțiunile și ne determină nivelul de împlinire. Nu e vocea părinților, nici zgomotul lumii, nici idealurile impuse. E ceva mai adânc. E sistemul nostru intern de valori înalte.
În fiecare clipă din viață, chiar și atunci când simțim că ne rătăcim, mintea noastră operează pe baza unui set de priorități. Unele sunt conștiente, altele nu. Unele sunt cultivate în timp, altele au fost doar împrumutate. Și tocmai de aceea, viața noastră nu reflectă întotdeauna ce vrem, ci ceea ce valorizăm cu adevărat – chiar dacă nu ne dăm seama de asta.
Când nu îți cunoști valorile, te pierzi în decizii care nu sunt ale tale. Spui „da” când ai fi vrut să spui „nu”. Aștepți aprobarea altora. Alergi după ce dă bine, nu după ce e real. Te compari, te blochezi, te autosabotezi. Te întrebi „de ce nu pot să mă țin de plan?” sau „de ce trag de mine să fac lucruri care altora le vin natural?”. Și răspunsul e simplu: pentru că nu sunt în valorile tale.
Pe de altă parte, când îți identifici valorileîn mod real, nu doar idealizat sau cultural, începi să înțelegi de ce faci ceea ce faci. Înțelegi de ce unele lucruri îți ies ușor și altele nu. Înțelegi de ce ai energie pentru anumite direcții și deloc pentru altele. Înțelegi de ce atragi anumite relații sau de ce fugi de altele.
Valorile înalte sunt ca o busolă. Nu te salvează de furtuni, dar îți arată drumul. Ele îți indică unde îți esteacțiunea autentică,focusul natural,bucuria firească. Și când trăiești aliniat cu ele, nu mai e nevoie să te motivezi forțat, dramele dispar, apare inspiratia și împlinirea. Pentru că deja ești pe drumul tău.
Am lucrat cu sute de femei în procesul de descoperire a valorilor personale și pot să-ți spun că nu există „valori greșite”. Doar valori neclare sau neconștientizate. Când le clarifici, când le onorezi, când începi să-ți organizezi viața în jurul lor, apare ceva tare valoros:claritatea, inspirația, certitudinea și alinierea interioară.
Fișă de lucru –Valorile mele reale
Întrebări cheie pentru a începe să-ți descoperi valorile
Pentru început, îți las mai jos patru întrebări din testul de determinare a valorilor (STEM – spațiu, timp, energie, monetar). Sunt întrebări simple, dar revelatoare. Te invit să răspunzi cu sinceritate, fără să te cenzurezi și să le reevaluezi cel puțin de 2 ori pe an:
Nu căuta „răspunsul ideal”. Caută răspunsulreal, cel care are dovezi în realitatea ta exterioară deja, nu ceva ce ai vrea sa fie acolo.
- Spațiu – Ce lucruri ții aproape de tine, în jurul tău, în mod constant? (Ce se află pe biroul tău, în telefonul tău, în casă?)
- Timp – Pe ce activități petreci cel mai mult timp, fără să fii presată sau forțată?
- Energie – Ce activități îți dau energie, vitalitate și entuziasm, chiar dacă sunt solicitante?
- Monetar – Pe ce cheltui cel mai frecvent banii tăi, din proprie inițiativă?
Apoi, ia o foaie și răspunde în scris la cele 4 întrebări de mai sus. Apoi uită-te cu atenție la răspunsuri și caută tiparele.
De exemplu:
- Dacă în jurul tău sunt mereu cărți, podcasturi și cursuri – e posibil caeducația și cunoașterea să fie o valoare.
- Dacă îți petreci timpul în conversații profunde cu cei dragi– poateconexiunea cu prieteniisauactivitățile în familie sunt priorități pentru tine.
- Dacă investești cei mai mulți bani în călătorii – poateacestea sunt în valorile tale.
Nu te grăbi să tragi concluzii. Lasă informațiile să se așeze. Reflectează. Revino la ele. Stabilește, pe baza răspunsurilor ierarhia lor – TOP 1,2 și 3. Și apoi întreabă-te:
Cum pot construi o viață în care să fie mai mult din ceea ce e deja important pentru mine?
Dacă îți dorești ghidare profundă în acest proces, în programulEquilibria Genesis începem exact de aici. De la cine ești cu adevărat. De la ce contează cel mai mult pentru tine. Pentru că o viață trăită în afara valorilor tale nu îți va aduce nici împlinire, nici echilibru – oricât de bine ar arăta din exterior.
Iar când vrei să mergem mai departe, sunt aici.
Te-ai regăsit în acest articol? Scrie-mi.

